iulie 31, 2012

Referendumul - o anomalie oarecum sexuala.

Am avut un referendum, adicatelea o consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general.
Treaba asta pute prin definitie.
O consultare directa a CETATENILOR (a.k.a. "noi" ) asupra unui proiect de o deosebita importanta pentru STAT(a.k.a. "ei") sau asupra unor probleme de interes GENERAL.
GENERAL???
General pentru cine?
Exista macar o singura persoana care sa creada sincer ca interesul general, interesul cetatenilor primeaza aici?
Exista o singura persoana care sa creada ca prin demiterea lui Basescu, respectiv prin alegerea lui Crinutz sau Ponta, problemele cetatenilor s-ar rezolva?
Adica pensiile, foamea, saracia, prostia, coruptia, mitocania, mizeria, violenta domestica, lipsa de educatie, s-ar schimba prin alegerea unui acronim sau a altuia?
Credeti sincer ca daca maine am fi condusi de PC, PNL, USL, PSD, FSN sau PLM, problemele romanilor s-ar rezolva? Macar s-ar diminua?
Exista cineva care crede ca daca sistemul legislativ al unei tari care o duce putin mai bine, spre ex. Elvetia, ar fi transportat in timp si spatiu, intr-o tara care o duce ceva mai prost, spre ex. Romania, atunci problemele noastre s-ar rezolva?
Nu este de vina sistemul legislativ, relieful, clima sau religia.
Noi suntem de vina, noi toti, eu, tu, el, ma-ta, mama, o sora de-a noastra, fratele, cumnatul, unchiul, nepotul, NOI! TOTI!
Atat am fost in stare, atat am putut oferi ca educatie si moralitate, atat am invatat, asta facem.
Pentru aceasta distractie, NOI am platit in jur de 96 milioane de lei, pentru a ii alege pe EI!.
Cine oare a platit afisele, spoturile, fluturasii, sondajele?
Nu conteaza rezultatul intrucat sistemul prin definitie este prost conceput : oamenii cu bani, baga bani in campania electorala a unui candidat sau a altuia pentru ca odata ales, sa faca in urma acestei investii, si mai multi bani. Ca de aia e dracu, numita "investitie".
Simplu si eficient : asa cum voi bagati bani in curse de cai, caini, gandaci la parnaie sau fotbalisti, tot asa astia pariaza pe un caine sau altul, in speranta ca patrupedul va ajunge primul la linia de start si astfel, o sa ii aduca si mai multi bani.
Nici un partid aici sau aiurea, nu poate sa isi justifice banii de campanie.
Nu poate sa spuna, am primit 1 milion de euro pentru campania mea de la omul de afaceri Pulamea Patriciu pentru ca odata iesit in functie sa ii aduc beneficii astuia de a investit in mine.
Scurt, clar si la obiect.
De aia avem parcari, autostrazi, poduri, scoli, sali de sport care sunt de zece ori mai prost facute ca ala altii insa compenseaza prin costuri de 10 ori mai mari.
De aia Vanghelie, primarul cu 4 clase, declara public ca a devenit milionar in euro de cand este primar. Io nu inteleg cum plm, a doua zi dimineata, nu i-a batut la usa, Garda Financiara, sa ii spuna : "io zi coaie, cum justifica persoana matale, milioanele alea de spui de ele?"
Si de aia este in continuare ales pentru ca si electoratul ii seamana.
La noi nu conteaza cat furi. Ba tind sa cred ca daca nu furi calumea, nu mai esti ales, lumea te discrediteaza "un prost, nici nu stie sa fure, ce fel de conducator este asta, ce exemplu da el cetatenilor?".
NU! La noi conteaza sa "faci ceva".
Plm, nu conteaza ce anume, nici macar nu stim ce anume, important este sa faci "ceva".
Orice.
Dar sa faci!
Poti sa plantezi panselutze in octombrie, macar ai facut ceva si noi vedem asta pentru ca mergem prin panselutzele tale si, seara, chiar ne pisham pe ele.
Vedem ca ai plantat panselutze, ai pus cosuri de gunoi, ai facut un pod, ai bagat un concurent la parnaie, ai organizat un spectacol si 2 cantine, ne este de ajuns.
E ok frate, omul "face ceva"!
Si nu il mai schimbam. Asta este o alta problema de-a romanilor, nu vrem schimbare, intotdeauna ne este frica de : "daca vine altul mai naspa"???
Stam intr-o celula si suntem fututi in cur.
Vine seful de etaj si ne intreaba, vrei sa il schimbam pe asta de te sodomizeaza?
NU!
Daca vine altul si ne fute in cur si mai rau, sau mai mult de atat, ne-o da si la muie. Dupa!
Lasa-l pe asta, este ok omul, ne-am obisnuit cu el, mai scoate o gluma, mai da o bere....

In subconstientul nostru, stim foaret bine ca sansele in Romania, de a avea altul mai bun, sunt extrem de mici si stim asta pentru ca daca noi am fi in locul lor, am face exact la fel. In consecinta nu il vrem schimbat.
Intrebarea mea cu privire la referendum este urmatoarea : nu ar fi fost mai bine ca cele 96 milioane, cheltuiti pentru aceasta jalnica distractie publica, sa fi fost impartite unor familii sarace si basescu si ponta, pe baza unui joc de table, sa decida cine castiga si cine pierde combinatia?
Macar cineva ar fi iesit fericit din combinatia asta, inafara partidelor direct implicate.
Mai ieftin, mai eficient, am fi ajutat niste oameni amarati si am fi putut sa mai cumparam si bere.
Asta din ciclul : asa legi, asa stat, asa lideri, asa logica.
In apropierea unei sectii de votare, pe o raza de 500 de metri, magazinele nu au voie sa vanda bauturi alcoolice.
Din categoria "ce plm mai inventam noi cand o frecam in parlament".
So, la un Mega Image aflat la aprox 500 de metri de o sectie de votare, nu au vrut sa imi vanda o bere. De parca as fi baut-o in sectie.
Ma rog, unde-i lege nu-i tocmeala (asta alta prostie pur populara).
Amuzant, tragi-comic, este ca la 50 de metri de sectia de votare, peste drum altfel spus de liceul unde s-a organizat sindrofia cu pricina, erau 2 terase care functionau si la care te puteai face muci fara a incalca legea.
Asa incat, ma gandesc eu ca textul respectivei norme legale, ar trebui schimbat in "cand se organizeaza alegeri, referendum plm, nu aveti voie sa beti bere acasa. Berea trebuie bauta in strada, la terasa sau in bar."
Ar putea fi o masura pentru sprijinul patronilor de astfel de localuri si pentru a mai diminua castigurile magazinelor.
Mai asteptam si alte legi la fel de originale si folositoare, prin care sa ni se dicteze zilele cand avem voie sa ne futem, in ce pozitii, cat de tare poate sa tipe femeia fara a incalca morala si fara a deranja vecinii, reglementarea pozitiilor in care sa avem voie sa ne bem berea la terasa si culoarea tricourilor pe care le putem purta in ziua alegerilor. 

Am avut ocazia sa vad tot felul de emisiuni si articole tampite pe baza acestui eveniment.



Cateva gazete urlau de parca ar fi fost penetrate anal si neplatite corespunzator: "au venit in bikini la referendum".
SI???
Au venit sa aleaga niste retarzi care au furat, fura si vor continua sa o faca din banii publici, mint, inseala, manipuleaza. Ar trebui sa aprecieze ca am facut un drum pana la sectia de votare pentru ca am facut acest efort, ca ei sa isi mai permita inca o casa, inca o masina, inca o vila.
Trebuie sa ne imbracam si la costum pentru a il alege pe cel ce ne va arde anal ceva ani de acum incolo?
Am tendinta sa cred ca de ceva ani, GAZ-etarii isi trag numele de la lichidul pe care il beau dimineata pe burtica goala. Eu personal, altfel nu imi pot explica cum poti sa emiti astfel de aberatii.
Parca il vad aievea pe seful de celula, foarte suparat pentru ca ala de il va fute in cur, nu este imbracat adecvat : "Auzi coaie, asa te prezinti la ora de viol? In camasa asta de un alb indoielnic? Putin respect dracului."

Kti